Sub denumirea de piatră de patrimoniu sunt incluse acele pietre naturale care, prin locul în care au fost utilizate, au o semnificație specială în cultura umană. Aceste pietre au fost folosite pe perioade mari de timp pentru edificarea elementelor arhitectonice ale unor situri cu renume național sau mondial cu importanță deosebită în cultura umană, sau au fost utilizate, în timpuri mai recente, pe o scară largă la obiective isorice sau locale.

O parte dintre pietrele care pot primi recunoașterea științifică de pietre cu valoare de patrimoniu mondial nu mai sunt extrase spre valorificare sau chiar extracția a fost oprită de milenii. Alte pietre continuă să fie importante din punct de vedere comercial, dar utilizărea lor în lucrări de patrimoniu nu au fost bine documentate în surse disponibile pe scară largă pentru părțile interesate.

Detaliile publice despre desemnarea unei pietre ca „Resursă de piatră cu valoare de patrimoniu mondial” (GHSR – Global Heritage Stone Resources) au fost furnizate pentru prima dată în august 2008 la cel de-al 33-lea Congres Geologic Internațional de la Oslo, când s-a convenit, de asemenea, să avanseze propunerea GHSR sub auspiciile „Comisiei C-10 Building Stones and Ornamental Rocks ”al Asociației Internaționale pentru Inginerie Geologică și Mediu (IAEG). În următorul deceniu s-au selectat și agreat criteriile definitorii pentru ca o resursă de roci să primească atributul de piatră cu valoare de patrimoniului mondial (GHSR):

  • Semnificație specială sau recunoaștere în cultura umană a pietrei nominalizate; asociere potențială cu identitatea unei națiuni sau cu o contribuție individuală semnificativă la arhitectură;
  • Utilizarea istorică a pietrei propuse pentru o perioadă de cel puțin 50 de ani;
  • Aplicație geografică largă;
  • Utilizarea în lucrări semnificative, în proiecte publice sau industriale (clădiri, sculpturi sau aplicații utilitare);
  • Disponibilitatea continuă a materialului pentru extracție (cel puțin în scopuri de restaurare);
  • Beneficii științifice, culturale, arhitecturale, de mediu și comerciale care rezultă din desemnarea științifică ca resursă globală de piatră cu valoare de patrimoniu.

Calcarele din cariera istorică Magura Calanului reprezintă cel mai important și relevant exemplu de piatră la care valoare de patrimoniu este ridicată și ușor de recunoscute atât la Sarmizegetusa Regia, capitala regatului dac (foto), și pentru ansamblul cetăților și fortificațiilor din jurul său. Din fericire, cariera a fost exploatată doar în perioada antică și este bine conservată, fiind probabil unul dintre cele mai spectaculoase monumente antice de acest gen din afara lumii greco-romane (EGU 2019).

Există și alte tipuri de piatră în România cu valoare potențială de patrimoniu (chiar dacă încă neconfirmată oficial după criteriile anterior menționate), cele mai cunoscute fiind marmurele de Ruschița (EGU2013), Alun și Sohodol, calcarele de Moneasa, Vașcău, Podeni, Albești, Codru Babadag sau Năieni, dacitul de Bologa, microdioritul Moigrad, granitul de Măcin, andezitul de Pietroasa Deva, travertinele de Geoagiu și Borsec, gresia de Bașchioi etc.). Semnificația lor națională și internațională remarcabilă se datorează caracteristicilor ornamentale, susținute și de durabilitatea lor în lucrări publice sau private, istorice sau moderne.

Dar pentru a demonstra valoarea lor de patrimoniu, este obligatoriu să se documenteze nu numai performanțele lor calitative, ci și referințele la locurile lor de aplicare sau detalii consistente legate de clădiri istorice sau monumente cu semnificație specială în cultura umană.