Tilișca

Blocuri de calcare se ițesc la capătul privirii la urcarea pe o potecă, pe alocuri domoală, prin pădurea fosnitoare. Un alun s-a extins spre soare și pare a opri călătorul pentru o clipă de acordare la un Prezent continuu. La mireasma din aer, la istorie, sau poate la zumzetul (venit din timpul milenar) al celor care au ridicat zidurile turnului de pază, parțial vizibil și azi. Târziu protejat de intemperii, după înlăturarea solului ce l-a acoperit milenii, turnul ne aduce aminte tăcut că au umblat pe aici cândva alți pași și alți oameni au privit aceiași munți…
La interiorul turnului-locuință ridicat pe dealul unde a fost consemnată locuire încă din perioada Halstatt (prima epocă a fierului, sec. XII-VII î.H. – (link), blocurile au cele mai clare bizoturi (teșituri), element decorativ preluat probabil tot din zona elenistică. Nici aici nu a fost utilizat mortar, iar dimensiunea elementelor de piatră depășește uzual 50 cm lungime. Uneori se observă și macroscopic fragmentele fosilifere, alteori numai suprafața ușor ruginie a lor, datorată depunerilor de hidroxizi de fier din mediul înconjurător.
Analizele mineralogice informative realizate pe trei probe au indicat ca tip petrografic calcare micritice fosilifere, diferite de calcarele oolitice utilizate la celelalte cetăți sau de calcarul de la Măgura Călanului. De altfel, distanța cu mult mai mare față de acest geosit (atât pentru Tilișca, cât și pentru cetatea dacică de la Căpâlna) nu ar fi justificat efortul și logistica transportului.
Până când se vor face cercetări specifice detaliate referitoare la varietățile de piatră utilizate, rămân doar observațiile vizuale și microscopice menționate (încă nepublicate) și informațiile arheologice să povestească despre tehnica de construcție a dacilor în munții Cândrel, aflați imediat la est de Masivul Șureanu..