Cumva cu caracterul cel mai ”misterios” dintre toate cetățile din Munții Șureanu, cetatea dacică de la Fețele Albe se află și cel mai aproape de capitala regatului dac. Așa cum se afirmă arheologic (deși cercetările sunt extrem de departe de a reprezenta o referință bine argumentată în lucrări publicate), ar fi reprezentat de fapt unul dintre cele mai elitiste cartiere ale Sarmizegetusei Regia. Un aer fabulos se simte premergător intrării de zona cetății și pașii sunt cumva conduși încet către puținele zone cu ziduri rămase în picioare. Piatra oolitic-fosiliferă albă până la ușor gălbuie a blocurilor apare atât proaspătă, de parcă ar fi fost acum întreptată prin fățuire (link), dar și cu aspect vizual modificat, prin formarea la suprafață a unei cruste de protecție, acoperire cu mușchi sau levigări de material cu coținut de fier. Pe una din terasele cu rol ritualic, un stâlp de andezit amintește de elementele din zona sanctuarelor de la Sarmizegetusa Regia de dincolo de vijelioasa și abrupta Vale Albă, care desparte versanții muntoși unde sunt amplasate cele două situri istorice.