Cu accesul cel mai facil dinspre Valea Streiului – Orăștie este cetatea dacică de la Costești-Cetățuie. Drumul pe vale aproape nu poate rata intersecția spre zona cetății, dar acest lucru era valabil și la momentul edificării ei, fapt ce a facilitat nu numai aprovizionarea cea mai ușoară cu material de construcție (blocurile de piatră de aici sunt cele mai voluminoase dintre toate fortificațiile din Munții Șureanu), dar și extinderea zonei fortificate. În zile de vară, aici miroase a ierburi sălbatice și foioase sub care să te adumbrești la amiază, dar și a fân cosit și piatră caldă pe care să-ți odihnești palmele. E loc de reflecții privind tot acest pământ și umanitatea fără convenții de timp, de relief cumva domolit de apropierea de culoarul Mureșului și sensuri de viață ascunse în aceleași zidiri. De piatră, de parcurs uman în armonie cu natura, de înțelesuri dincolo de cuvinte și forme fizice …
Blocurile expuse soarelui, ploilor și zăpezilor au căpătat nuanțe cenușii, dar sub o mică crustă ele dezvăluie aceeași minunată lume de vietăți care au trăit zeci de milioane de ani în urmă, de țărm de mare zbuciumat care a format oolite în jurul unor granule de nisip sau cochilii goale, sau poate doar nisip adunat pe țărm de fostă Mare Sarmatică în Bazinul Hațegului, consolidat de milioane de ani de diageneză și apoi fățuit în blocuri de oameni care stăteau de pavăză la granițe de imperii. Și astfel, calcarele oolitice, cele fosilifere sau cele clastice, regăsite toate în fronturile de exploatare istorică de la Măgura Călanului, au rămas mărturie pentru construcțiile zidurilor murrus dacicus și turnurilor-locuință și în acest sit din proximitatea Sarmizegetusei Regia.
