La cetatea dacică de la Blidaru trebuie mers cu gând în liniște. Poteca principală de acces urcă domol, dar mai îndelungat, prin pădurea de foioase. Orice așteptare ar avea turistul ajuns aici, întâlnirea cu intrarea principală duce cu gândul la cetăți din alte părți de lume sau poate doar la povești cu cetăți din care lupta eroului cu zmeii a lăsat în urmă doar temelii de piatră. Deschiderea vizuală este impresionantă ca structură și plan strategic de apărare, iar dimensiunea efectivă a cetății (peste 6000 mp) o plasează pe prima poziție ca mărime. Cele șase turnuri de pază străjuiesc două incinte, iar forma trapezoidală vizibilă atât de frumos aerian face ca deschiderea de pe culmea acestui deal să fie vastă, dincolo de orizontul pădurilor care o mărginesc în prezent. Cercetările și unele lucrări de conservare sunt înregistrate în evidențele arheologice, dar nu în detaliu privind caracterizarea blocurilor de calcar ecarisate utilizate la zidărie, și nici nu se cunoaște un studiu mineralogic – petrografic care să detalieze varietățile de piatră regăsite, fie ele în în zonele expuse ale sitului, fie în apropierea acestuia (link). Cât privește cisterna realizată în principal din elemente aplatizate de șisturi cristaline (Foto cisternă), rămâne de studiat poate în cercetări viitoare…