Apariția centrului de putere din Munții Șureanu, cândva în prima jumătate a sec. I î.Hr., a marcat apogeul civilizației dacice. Aici se va afla inima Regatului Dac, rezultat din unirea mai multor comunități și formațiuni mai mici.
Capitala acestuia, Sarmizegetusa Regia, împreună cu cetățile din preajma sa, reprezintă expresia cea mai înaltă a acestei civilizații, care în plan material se transpune printr-o arhitectură monumentală: ziduri, turnuri, temple, pavaje și alte structuri din piatră. Însă piatra din zona acestor cetăți s-a dovedit a nu fi potrivită pentru construcție, prezentând un clar caracter șisos. S-a dovedit astfel necesară o altfel de rocă, rezistentă, dar ușor de prelucrat, pentru a putea fi transformată în blocuri frumos șlefuite pentru fortificațiile din munți. O astfel de rocă s-a găsit în dealul Măgura Călanului. O exploatare extensivă a rocilor calcaroase în cadrul unei cariere, cu tehnicile și cunoștințele vremii, precum și prelucrarea și transportul pietrei pe distanțe mari s-a putut face cu siguranță doar cu un efort material și logistic uriaș. Acest lucru a fost posibil doar odată cu unificarea realizată de regele Burebista, care a ajuns să dispună de resurse umane și financiare mari și a putut pune în aplicare un impresionant plan edilitar.
Cariera a funcționat probabil pe toată perioada existenței acestui centru de putere până la cucerirea romană, la începutul sec. al II-lea d.Hr. (poate cu scurte pauze, în perioadele mai tensionate). În preajma sa au apărut cartiere de pietrari, s-au dezvoltat căi de transport, a înflorit o așezare meșteșugărească. S-a creat și perfecționat o breaslă, s-a dezvoltat un meșteșug. Construirea cetăților a implicat efortul mai multor generații, mai cu seamă că sunt atestate faze, refaceri, modificări la toate aceste cetăți, pe toată durata de funcționare a Regatului Dac. Toate acestea demonstrează existența unui sistem de exploatare, transport și utilizarea a pietrei bine organizat și supravegheat de o autoritate centrală capabilă să impună punerea în execuție pe parcursului a cca 150 de ani.