Cariera istorică de la Măgura Călanului a fost primul perimetru integrat, iar cartările, recoltările de probe și analizele mineralogico-petrografice inițiale realizate au fost prezentate sintetic pentru prima dată la Simpozionul Arheovest din anul 2017 (http://arheovest.com/symposium/arheovest_5.html) și publicate în volumul aferent al manifestării (http://arheovest.com/simpozion/arheovest5/36.pdf, p.817-819). Cercetările sunt în desfășurare, printre obiectivele în premieră fiind realizarea imagistică a profilului carierei din perioada în care a fost abandonată și evaluarea volumelor de piatră extrase din dealul Măgura pentru cetățile dacice din Munții Orăștiei sau poate și din alte zone (Bănița, Tilișca, Ardeu).