Cariera de piatră de la Măgura Călanului, cel mai probabil deschisă încă din timpul regatului lui Burebista, a funcționat pe perioada mai multor generații, până la cucerirea romană, la începutul sec. al II-lea d.Hr.
Ruinele cetăților din Munții Șureanu erau cunoscute localnicilor de secole, iar căutătorii de comori le-au răvășit de timpuriu. Abia descoperirea unor mari tezaure în preajma cetății de pe Dealul Grădiștii la cumpăna dintre secolele al XVIII-lea și al XIX-lea a alertat autoritățile și a determinat anchete în zonă. Au urmat campanii oficiale de săpături în anii 1803-1804 la Grădiștea Muncelului, cu scopul de a se găsi aur, care au atras atenția mai multor învățați ai vremii. Din acest moment vestea existenței unor ciudate orașe străvechi în munți va atrage o serie de cărturari, care pe tot parcursul secolului al XIX-lea și până la Primul Război Mondial vor parcurge dificilele poteci montane pentru a ajunge să vadă cu ochii lor și să cerceteze ruinele. Primele observații se vor lega, inevitabil, de uriașa cantitate de piatră fasonată folosită la aceste cetăți, piatră care se dovedea, la cea mai superficială analiză, că provine din altă parte decât zona în care au fost construite cetățile. Sursa din care a fost exploatat calcarul de la aceste cetăți este identificată corect încă în anul 1805, iar primele observații desfășurate de geologi profesioniști vor fi făcute la începutul sec. XX.
(Articol)
Supraveghetorul de mină Bernhard Aigler, însărcinat cu conducerea săpăturilor organizate de fiscul austriac la Grădiștea Muncelului, scrie în august 1803 într-unul dintre primele rapoarte că zidurile cetății de acolo sunt făcute din blocuri de piatră dintr-un nisip cu bobul mare (Jakó, 1968, p. 440). În 1805, într-un alt raport al fiscului, Bögözi admiră iscusința meșterilor pietrari care au realizat acele blocuri de piatră și faptul că acestea erau prevăzute cu șanțuri pentru îmbinare (foto), și observă că sunt din calcar cu granulație fină. El indică drept sursă a pietrei utilizate la Grădiște zona Totier, situată la o zi distanță, identificabilă ca satul Totia de la nord de dealul Măgura Călanului. Téglás Gábor, care a vizitat Grădiștea în 1884, afirmă clar în scrierile sale că blocurile de calcar provin de la Sântămăria de Piatră, iar din acest moment identificarea zonei de proveniență nu mai este pusă sub semnul întrebării.
La începutul secolului XX Finály Gábor citează pe geologul maghiar Antal Koch, care indică ca sursă pentru blocurile (de petrografie diferită – oolitic, respectiv fosilifer) de la cetatățile dacice Piatra Roșie și Grădiștea Muncelului calcarele din jurul băilor de la Călan și Măgura Călanului.
În a doua jumătate a secolului al XXI-lea, cercetările informative de teren ale arheologilor, însoțiti uneori și de geologi, au fost completate cu analize mineralogo-petrografice care au demonstrat că că sursa blocurilor de calcar pentru cetățile dacice din Munții Orăștiei este indubitabil zona depozitelor carbonatice de vârstă volchyniană din dealul Măgura (Mârza, 1995).
Cartările și observațiile de teren din dealul Măgura Călanului realizate între 2011-2018 de echipa proiectelor independente Petrodac și Carierele de piatră ale dacilor, continuate din 2019 cu primul proiect din fonduri publice care include și cercetări în acest geosit indică o dezvoltare mai mare a șantierului antic aferent carierei decât s-a notat până în prezent (respectiv o zona în forma literei L în oglindă, cu laturile de 400 x 600 m). Se recunoaște, în topografia locului și în numeroasele fronturi de exploatare cu înălțime de la 1 la 8 m (foto Fronturi, halde, urme extractie), două ochiuri de carieră în forma literei U cu deschiderea spre nord, cu lateralele de 330-380 m și totalizând cca. 650 m lungime în culmea dealului, despărțite de o zonă de cca. 20-25 m lățime. În interiorul acestor ochiuri, în prezent acoperită de o pădure de foioase destul de rară, au rămas halde de material rezultat din finisarea primară a blocurilor, respectiv numeroase blocuri semifasonate sau doar dimensionate brut (Foto).
Zona sudică a dealului este marcată și astăzi de suprafețele amenajate pentru depozitare în vederea transportului (foto Șesul Gorganului) și de movilele (haldele) cu fragmente rezultate din prelucrarea secundară.
